top of page
Poza scriitoruluiAndreea Batcu

Dăruim o căsuță izolată Alinuței, lui Denis și frățiorului mic

Vezi copii jucându-se pe stradă, alergând, plângând, râzând. Fiecare copil are propria poveste. În fond, fiecare om are propria poveste. Indiferent cum este ea, poate mai bună sau mai rea, fiecare luptă pentru a-și împlini propriile idealuri. De această dată ne-am oprit în județul Giurgiu, la o familie formată din 3 copii, care locuia într-o căsuță ce avea nevoie de renovări serioase.

Familia este formată din 3 copii, care se descurcă destul de greu cu cheltuielile vieții de zi cu zi. Denis are 12 ani, este fratele cel mai mare, și este foarte implicat în treburile casnice. Alina are 6 ani și își dorește cu nerăbdare să poată merge la școală din toamnă. Cel mai mic dintre frați, are 2 ani. Familia se descurcă destul de greu din pricina faptului că mama este casnică, iar tatăl muncește la o fabrică, primind un salariu egal cu minimul pe economie, fiind foarte greu de trăit dintr-un singur salariu. Tocmai de aceea, casa în care locuiesc a avut nevoie de retușuri și renovări pentru a putea fi în continuare locuită.

Casa avea nevoie de modificări. Camera în care dormeau toți membrii familiei era singura încăpere din locuință zugrăvită și izolată. Holul și bucătăria erau neterminate. Tocmai de aceea a fost întocmită o listă și s-au sesizat imediat obiectele și lucrurile necesare lucrării de renovare a casei: o ușă de interior, un geam și materiale necesare izolării pereților și zugrăvelii.

Fiecare zi a arătat rezultatul final care a fost construit după zile întregi de muncă și efort pentru a putea termina la timp renovările și întreaga amenajare interioară. Fiecare pas reprezenta un plus pentru a termina ceea ce am început.

În tot acest demers, familia a fost ajutată cu alimente, jucării, un frigider, un laptop, o tabletă și obiecte de mobilier, donate de persoanele care au avut încredere în puterea și în acțiunile pe care le desfășurăm.

Împreună cu eforturile noastre și ale familiei care ne-a oferit întregul sprijin în tot acest demers și a muncit cot la cot cu noi, am reușit să ducem la capăt încă un proiect ambițios și să ne îndeplinim obiectivele propuse.

Mulțumim tuturor persoanelor implicate, și mai ales donațiilor oferite care ne-au ajutat să terminăm încă un proiect în care am reușit să redăm zâmbete și speranță unor chipuri neajutorate și încrețite de griji.

2 afișări0 comentarii

ความคิดเห็น


bottom of page