Înainte de moartea sa, Aura şi-a găsit aripile şi era pregătită să înceapă un nou capitol în viaţă. Aspiraţiile ei deveneau realitate. Creştea în doctorul pasionat care şi-a dorit întotdeauna să fie. A ales drumul voluntariatului și de-a lungul studiilor s-a implicat voluntar în numeroase activităţi din domeniul medical. Fără îndoială, Aura a fost o influenţă pozitivă pentru cei din jur, iar pierderea ei a fost devastatoare şi simţită în vieţile multor oameni.

​

“Îmi povestea de pasiunea ei pentru medicină. Cum simpla curiozitate a împins-o în sala de operaţii, deşi nu dorea să activeze în domeniul ăsta, îşi arăta interesul să înveţe şi să ajute, cât de energizată se simţea în operaţiunile de prelevare de ficat (ştiu că îmi spunea că era o doză reală de adrenalină pentru ea), înfruntându-şi temerile şi somnul.

​

Poate că nu este cazul să îţi spun în ce fel era Aura specială. Dar vreau să ştii că atingea vieţi şi le schimba permanent. Până şi sora mea mai mică, care făcea liceul cu noi şi vorbea foarte rar cu ea, era impresionată de ea. Îi era teamă de ea, pentru că simpla ei prezenţă impunea să te centrezi puţin, să fii veritabil şi să nu pierzi timpul cu subiecte goale. La facultate era la fel, lumea se împărţea simplu (şi nu pentru că o facea ea) între cei pregătiţi pentru ceva profund şi cei cu orgolii inflamate… 

 

Dacă s-ar fi făcut medic, ar fi fost iubită de pacienţi, genul ăla de medic pe care îl aminteşti în rugăciuni, nu doar pentru că te-a tratat şi te-a scăpat de boală, ci pentru că te-ar fi făcut să te simţi bine sufleteşte, te-ar fi liniştit şi asigurat. Dacă nu s-ar fi făcut medic, influenţa sa ar fi fost aceeaşi. 

​

Aura nu avea cum să fie nesemnificativă, în orice fel de lucru nesemnificativ pe care l-ar fi făcut. Orice ar fi fost ea, ar fi fost important, irepetabil şi veşnic. În sensul că ne-ar fi atins iremediabil pe toţi din jurul ei, niste suflete tinere şi fără experienţă, necioplite şi lipsite de eleganţă. Gradul de locotenent şi calitatea de medic nu o pot rezuma pe ea, sunt doar semne ale impactului ei la o scală mai mare. 

​

Aura era un om în adevăratul sens al cuvântului, chiar şi cu toate copilăriile pe care le făcea (care erau puţine şi asumate). Mai mult, ea credea în dezvoltare şi creştere, în maturizare, probabil neştiind că, în ochii multor persoane, ea era deja departe… 

​

Am de la ea o tăbliţă, pe care a scrijelit cu creta versurile unei poezii a lui Robert Frost, drept dar de Crăciun. Nu m-aş fi gândit că ar fi avut un mesaj atât de trist: 

​

“The woods are lovely, dark and deep
But I have promises to keep
And miles to go before I sleep
And miles to go before I sleep”. 

​

Arăta cât de multe avea de făcut, şi cât îşi dorea să le facă… De fiecare dată când mă uit la ea, un gol mi se strecoară în suflet şi mă întristez.” 

​

Oana Mihai – colega Liceul Matei Basarab