top of page

Donează panouri de protecție școlilor

Actualizată în: 23 dec. 2020

Zicala „Vremurile disperate cer măsuri disperate” nu a avut nicicând atâta rezonanță precum a avut-o în ultimele opt luni. De la închiderea școlilor pentru mai bine de trei luni până la susținerea examenului de bacalaureat în condiții atipice și la anularea majorității examenelor de admitere la facultate, sistemul de învățământ din România a fost nevoit să adopte măsuri drastice pentru a evita răspândirea virusului și pentru a proteja populația. Dar, oricât de necesare au fost, aceste măsuri nu au rămas fără ecou și au trezit numeroase nemulțumiri din partea populației. Dar acum, la începutul unui nou an școlar, în domeniul educației se adoptă măsuri și mai disperate, indispensabile însă pentru ca orele de curs să se desfășoare fizic, încercând o oarecare revenire la normalitate.



Însă, din păcate, nimic nu va reveni complet la normal. Pe lângă faptul că nu toți elevii vor putea lua parte fizic la orele de curs din noul an școlar, ceea ce înseamnă că unii vor avea nevoie de echipament IT și de conexiune la internet care să le permită să facă școala online, există o serie de alte măsuri care nu se înscriu în definiția normalului în ceea ce privește sistemul educațional. Elevii vor fi nevoiți să poarte măști în permanență, iar băncile vor fi prevăzute cu panouri transparente de plexiglas, pentru a-i proteja pe copii. Aceste măsuri sunt greu de realizat pentru toate instituțiile de învățământ, dar cele care se confruntă cu cele mai mari dificultăți sunt școlile din mediul rural, unde fondurile au fost mereu restrânse. Copiii din mediul rural merită să participe fizic la orele de curs din noul an școlar indiferent de condițiile actuale, însă șansele nu sunt de partea lor atâta timp cât nu există fonduri necesare pentru achiziționarea panourilor transparente de protecție.


Educația copiilor și, mai ales, bunăstarea lor este foarte importantă pentru Asociația “Aura Ion”. Tocmai de aceea, având în vedere contextual actual cu care se confruntă sistemul educațional din România, este nevoie de instrumente și aparatură specială pentru desfășurarea orelor de curs.


Campania "Dăruiește panouri transparente de protecție din plexiglas", aduce în prim plan un semnal de alarmă și vorbește despre nevoia acută a anumitor școli din mediul rural, de strictul necesar adaptat pandemiei pentru ca orele de curs să se poată desfășura în tihnă. În acest sens, aducem în discuție nevoia unei instituții din Teleorman, care are nevoie pentru a-și putea desfășura într-un mod cât mai firesc orele de curs, de panouri de plexiglas, care să asigure distanțarea și protecția elevilor, așa cum prevede ordinul dat de către minister.


Școala “Stejarul” din Teleorman are nevoie de 20 de panouri din Plexiglas de 1.5 mm, având 600 mm lățime și 500 mm înălțime pentru a putea fi amplasate într-una din sălile de clasă. O parte din copii care locuiesc în mediul rural nu au aparatura necesară (laptop, calculator, router pentru a se conecta la internet) și nici posibilitățile financiare pentru a-și permite să învețe de acasă, în mediul online. Din această cauză o parte dintre ei sunt nevoiți să învețe la școală, prin prezența fizică la ore. Astfel, școlile trebuie să se conformeze cu noile reguli impuse de minister, stabilite și detaliate în Ordinul 5487/1494/2020 care afirmă că pentru o bună o desfășurare a orelor de curs în interiorul instituțiilor de învățământ, în condiții de siguranță, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul Sars-Cov-2, mobilierul trebuie așezat astfel încât să se asigure o distanțare între copii de cel puțin 1 metru sau montarea de separatoare transparente din Plexiglas, dacă distanțarea nu este posibilă. Pe lângă aceste măsuri copii sunt obligați să poarte măști de protecție, să mențină o distanță fizică, să se spele pe mâini și să se dezinfecteze în mod constant, păstrându-și pe tot parcursul orelor de curs același loc în bancă. Sălile vor fi dezinfectate, curățate și aerisite constant. Pentru achiziționarea panourilor transparente, care permit în acest fel venirea într-un număr cât mai mare a elevilor, este necesară suma de 1200 de RON, bani care construiesc un viitor și o posibilitate spre un sistem cât mai normal de învățare.

Pentru a le dărui copiilor din Școala Stejaru din Teleorman oportunitatea de a se întoarce la școală în condiții de maximă siguranță, avem nevoie de ajutorul vostru! Donați orice sumă de bani, mică sau mare, prin intermediul conturilor de mai jos, iar noi vom achiziționa panouri de protecție din plexiglas, astfel încât elevii școlii Stejaru să nu aibă de suferit din cauza acestor măsuri disperate cerute de vremurile disperate prin care trecem.


Conturile în care puteți dona bănuți sunt următoarele:

• BCR: RO92RNCB0071167697560001

• Banca Transilvania: RO05BTRLRONCRT0298218501

• PayPal: doneaza@auraion.ro


Datorită vouă am reușit să îndeplinim visurile multor elevi din mediul rural, procurându-le echipament IT și contribuind la modernizarea școlii lor. Însă munca noastră de a aduce zâmbete pe fața unor copii mai puțin norocoși nu se oprește niciodată. Iar voi jucați un rol important în această misiune! Donează în continuare echipamente IT, rechizite sau bănuți și ajută Asociația „Aura Ion” în demersul de a le da copiilor din mediul rural o șansă la educație!



15 afișări0 comentarii
bottom of page