top of page

Forțe unite pentru un viitor mai bun al școlilor din România


Încercările Asociației noastre de a ajuta școlile din România aflate în impas nu încetează niciodată. Fie că este vorba despre aprovizionarea elevilor nevoiași cu rechizite, donarea de dezinfectante și măști școlilor, sau chiar mobilarea unor întregi săli de clasă, mereu pășim în față pentru a face o diferență, acolo unde nimeni nu și-a îndreptat privirea.


De data aceasta, am avut alături de noi ajutoare de nădejde: este vorba despre OTP Bank România, care a avut minunata inițiativă de a dona mobilier pentru a dota școlile din România cărora le lipseau dulapuri, scaune și birouri noi, creându-se astfel un mediu sănătos și modern pentru elevi și profesori, deopotrivă.




În ajutorul nostru a sărit un alt colaborator special, și anume firma de Transport Mobilă Dasigur, care ne-au asigurat spatele, transportând mobilierul donat de OTP Bank în școlile din mediul rural care îl așteptau cu nerăbdare și recunoștință.

Dorim să le mulțumim din suflet celor de la Transport Mobilă Dasigur și OTP Bank România, în special doamnei Maria Ghetea, pentru că s-au implicat și s-au dovedit a fi niște oameni cu un suflet mare și pasiune de a face bine altora! Mulțumim și doamnei director Dima Loredana de la Grădinița nr.1 Pecineaga din județul Constanța, pentru deschiderea aratată față de încercarea noastră de a susține educația copiilor din zonă. Cu implicarea unor astfel de oameni se produc diferențele mari la nivelul comunităților, conducând pas cu pas România spre pajiști mai verzi.





Mulțumim tuturor celor care sunt zi de zi alături de noi, sprijinindu-ne necondiționat în încercarea de a demonstra că gesturile mici fac diferențe mari!

10 afișări0 comentarii
bottom of page